Festivalul Naţional Studențesc de Satiră şi Umor, organizat de Casa de Cultură a Studenţilor Târgu-Mureş şi Ministerul Tineretului şi Sportului, cu sprijinul Ligii Studenţilor Târgu-Mureş, Organizaţiei Studenţilor la Medicină Dentară, Ligii studenţilor Universităţii Petru Maior, Studenţilor Universităţii de Arte din Târgu-Mureş şi Smart Student, a luat sfârşit duminică, 26 Noiembrie 2017.
             A fost o săptămână plină de activități cu și pentru studenți. Campusurile, căminele studențești, universitățile, mijloacele de transport în comun și întreg orașul au fremătat de studenți puși pe șotii, voie bună și distracție.
            Seara de Gală a ediţiei de anul acesta a Festivalului a avut loc Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017, unde juriile au acordat premii câştigătorilor concursurilor de creaţie şi interpretare. ”Comedy Zebra Show” invitații speciali ai festivalului au venit de peste valuri din Republica Moldova pentru a menține umorul pe val și-n ultima seară.

Programul Festivalului a fost:

Luni, 20.11.2017
– Conferința de presă,. – la Dublin Irish Pub – ora: 11:00
– Umorul face valuri prin oraș – ora: 14:30
– Karaoke cu heliu – la Office club. – ora: 21:00
Marți, 21.11.2017
– Umorul face valuri prin universități – între orele 10 :00-12 :00
– Întâlnire cu oficialități din Mureș – ora: 13:00
– Workshop : ” Dialoguri creativ umoristice” – la Petru Maior în Livezeni Sala C25/C26 – ora: 14 :00
– Umorul face valuri prin oraș – ora : 14:30
– Seară de film – la Cinema ARTA, sala Flora – ora: 20:30
Miercuri 22.11.2017
– Umorul face valuri prin universități – între orele : 10 :00-12 :00
– Workshop : ” Dialoguri creativ umoristice” – la Petru Maior în Livezeni Sala C25/C26 – ora: 14 :00
– Umorul face valuri prin oraș – ora : 14:30
– Petrecere in pijamale la Backstage – ora: 21 :00
Joi 23.11.2017
– Workshop Improvizație, Umor și Caricatură – la Teatru Scena din Cetate (bastionul Croitorilor) – ora: 20:30
Vineri 24.11.2017
– Vernisaj/Concurs de caricatură – la C.C. Mihai Eminescu – ora: 17:30
– Concurs de Satiră și Umor – la C.C. Mihai Eminescu – ora: 18:00
Sâmbătă 25.11.2017
– Spectacol de Gală – la C.C. Mihai Eminescu.. – ora: 18:00
– invitați Comedy Zebra Show
Duminică 26.11.2017
– Turul orașului și Plecarea Umoriștilor

           Îi felicităm pe toţi participanţii şi le mulţumim pentru prezenţa la Festival, dar mai ales publicului care a umplut sala Centrului Cultural Mihai Eminescu, atât în seara de Vineri, 24 noiembrie 2017, când a avut loc spectacolul-concurs, cât şi în Seara de Gală.
           Sperăm să ne vedem cu toţii în număr mult mai mare la ediţia a XX- a.

Categorii: Evenimente